SRP.RO

Tabacologie

Colaboratori SRP

Conferinta Nationala de Tabacologie

Editia a V-a 21-23 Noiembrie 2013, Hotel Ramada

"Parteneriatul medical in lupta antifumat"


Dragi colegi,vă reamintim că în perioada 21-23 noiembrie 2013 s-a desfășurat la Pitești a V–a Conferință Națională de Tabacologie “PARTENERIATUL MEDICAL - O SOLUŢIE SPRE O LUME FĂRĂ FUMAT”

Aceasta s-a bucurat de succes prin ceea ce am putea numi, noutațile sale:

  • Prezența specialiștilor pneumologi din toată țara, dar și colegi din alte specialități medicale (cardiologie, chirurgie toracică, anatomie patologică, sănătate publică, kinetoterapeuți)
  • Prezentarea Dreptului la un mediu sănătos şi consumul de tutun în legislaţia naţională şi europeană din punct de vedere al specialistului în domeniu Prof. univ. dr. Eugen CHELARU, Asist. univ. dr. Ramona DUMINICĂ, Universitatea din Piteşti, Facultatea de Drept şi Administraţie Publică
  • Celebrarea Zilei Naționale fără Fumat în parteneriat cu Universitatea din Pitești ce s-a bucurat de prezența a peste 500 de studenți, cadre universitare și reprezentanți ai ONG –urilor
  • Parteneriatul de colaborare pe probleme de tabacologie dintre Universitatea din Pitești și SRP- Secțiunea de Tabacologie.
  • Lansarea Ghidului ENSP - “Ghidul oficial pentru înțelegere amănunțită implicațiilor și a implementării tratamentelor și strategiilor pentru tratarea dependenței de tutun” și în limba română, ce a fost conceput pe scheletul ghidului românesc de consiliere a fumătorului (Ghidul GREFA) și cu sprijinul specialiștilor români (Conf. Dr. Trofor Antigona, Prof. Dr. Mihalțan Florin).
  • Masa rotundă – Universități fără Fumat ce a semnalat necesitatea impunerii unei curicule uniforme de pregătire a studenților în domeniul tabacologiei

Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu au putut fi alături de noi vă propunem să intrați în atmosfera Conferinței prin accesarea următoarelor link-uri:

În încheiere vreau să multumesc tuturor colegilor care au avut încredere în noi și ne-au încredințat conducerea secțiunii, votându-ne. Comitetul secțiunii este format din :

  • Dr. Ioana Munteanu (București) – Președinte
  • Conf. Dr. Antigona Trofor (Iași) – Membru
  • Dr. Monica Marc (Timișoara) – Membru

Împreună vă invităm să deveniți membri ai secțiunii, să propuneți și să susțineți alături de noi acțiunile de prevenție și combatere ale tabagismului.