SRP.RO

Fiziopatologie respiratorie

Colaboratori SRP
A V-a Conferinţă Naţională de Fiziopatologie Respiratorie



Clujul pentru a 2 oară –o gazdă perfectă Fl.Mihălţan*,Doina Todea** Institutul de Pneumologie M.Nasta-Bucureşti Spitalul de Pneumoftiziologie L.Daniello-Cluj Napoca















În perioada 5-7 iunie 2014 pentru a doua oară a avut loc la Cluj Napoca a 5-a Conferinţă Naţională de Fiziopatologie Respiratorie organizată de secţiunea Societăţii Române de Pneumologie.Programul acestei manifestări a debutat cu un workshop cu titlu incitant : de la explorarea funcţională la terapia cu CPAP în bolile respiratorii cronice care a acoperit o zona mai puţin cunoscută cea a efectelor diferitor afecţiuni respiratorii cronice în timpul somnului şi impactul terapiei specializate.Primul calup de prezentări a abordat o serie de elemente de fineţe legate de explorările funcţionale multe cu viză practică dacă mă gândesc la: explorarea functionala in astm la adult si copil (Roxana Nemes şi colab.), la bodypletismografia si difuziunea prin membrana alveolo-capilara in practica medicului pneumolog (Roxana Nemes, Daniela Boldeanu), la testul de mers de 6 minute: indicaţii ,utilizare (Mimi Nitu) sau la rolul musculaturii respiratorii si reabilitării pulmonare – aspecte practice (Paraschiva Postolache),etc.

Nu au lipsit nici reamintiri ale importanţei poligrafiei în diagnosticul tulburărilor respiratorii în timpul somnului sau ale circuitului pacientului cu tulburări respiratorii în timpul somnului în serviciile de somnologie din România (Doina Todea şi colab.),toate completate de un simpozion de companie cu noutăţi în somnologie şi ventilaţie non invazivă.

A doua zi în cadrul simpozionului sindroame bronşitice obstructive s-au trecut în revistă terapiile conform ghidurilor în BPOC-ul stabil (Florin Mihălţan) şi exacerbările în această afecţiune privite ca noi paradigme pentru prevenirea riscului viitor(Ruxandra Ulmeanu). Aceste prezentări au fost completate cu o introspecţie interesantă în domeniul altor afecţiuni respiratorii ce pot evolua cu sindrom obstructiv (Gabriela Jimboreanu),cu o aprofundare a mecanismului patogenetic al intoleranţei la antiinflamatoare nesteroidiene in astmul bronşic (Dian Deleanu),cu corelatii fiziopatologice si diagnostice in astmul bronsic dificil si efortul fizic (Doina Todea) şi o poziţionare a bronhodilatatoarelor în ghidurile clinice internaţionale (Fl.Mihălţan).

Într-o altă zonă cea a inflamaţiei bronhopulmonare şi a conexiunilor sale au încercat să convingă : Roxana Nemeş prin argumente legate de explorarea funcţională şi rolul său în managementul granulomatozei Wegener, Sorin Man cu semnalarea progreselor recente în analiza sunetelor respiratorii , a particularităţilor inflamaţiei sistemice din BPOC (Dorin Vancea), a implicării afecţiunilor respiratorii asociate bolilor inflamatorii intestinale (Mimi Niţu),etc.

Nu au lipsit din colimator nici bolile respiratorii cronice cu extrem de atractive expuneri legate de :tipic şi atipic în contextul evaluării funcţionale pulmonare din pneumopatiile interstiţiale difuze (Ovidiu Fira Mladinescu şi colab.),evoluţia conceptelor patogenice în patologia interstiţială pulmonară ( Voicu Tudorache), fiziopatologia sindromului de apnee în somn de tip central şi al respiraţiei Cheyne Stokes (Oana Deleanu), modurile diferite de exprimare a severităţii sindromului de apnee în somn de tip obstructiv şi evaluarea riscului cardiovascular(Stefan Dumitrache Rujinski).

Un alt capitol deschis a fost cel implicării plămânului în bolile autoimune sistemice (Adriana Socaci), în bolile hematologice (Stefan Mihăicuţă) sau în sarcoidoză (Nicoleta Arieşanu). În a treia zi sesiunile au cuprins topice la fel de interesante dacă ne gândim la : inflamaţia pulmonară un factor de risc cardiovascular subestimat (Ioana Munteanu), misterele nedescifrate ale mucoviscidozei (Marioara Simon), implicarea pulmonară în bolile de colagen (Milena Man ), deficienţele de alfa 1 antitripsină din BPOC (Lavinia Davidescu),etc.

Manifestarea a avut în structură şi simpozioane de firmă (Chiesi, Astra Zeneca, Novartis, Linde şi Servier) dar şi o sesiune de comunicări şi de postere. Au fost 3 zile pline cu o participare numeroasă ( peste 150 de medici) într-o arie de interes mai scăzut ( patogenia respiratorie) pentru pneumologi; participanţii au găsit un Cluj la fel de primitor ca şi la conferinţa anterioară ceea ce a demonstrat încă odată că prin efortul organizatorilor acest oraş este întotdeauna o gazdă perfectă